Morişca vie

De foarte multă vreme nu am mai văzut cărăbuşi de mai. Îmi amintesc de ei, mari cu elitre maronii luciose şi picioruşe subţiri negre.

Prins cu elitra de un băţ, cărăbuşul zbura bîzîind în cerc, era o morişcă vie. Ale mele erau cele mai grozave. Tata mi le făcea. O bucată de nuia, un ac de gămălie şi un cărăbuş, unul mare, ca zgomotul produs de zbaterea aripilor să fie cît mai puternică. În asta consta toată şmecheria. Se roteau în cerc bîzîind.

Sute de cărăbuşi zburau în serile de mai prin curtea noastră, pentru ei era o chestie de supravieţuire, pentru noi o joacă. Lăsam lumina aprinsă pe trepte şi asemenea fluturilor de noapte se izbeau surd de pereţi. Îmi amintesc că erau seri zgomotoase, pline de ţipetele şi rîsul nostru al copiilor, că alergam să-i prindem din zbor tăvălindu-ne în iarba umedă, apoi ne zdrăngăneam cutiile să vedem cît de pline sunt. Voiam să>>>continuarea aici>>>

LOREDANA A. ŞTIRBU