~Dor de Dumnezeu

Lung e drumul pân’la tine, Doamne! Şi tot mai lung e din zi în zi! Jucăm în hora nebună a lumii noi: un pas înainte şi doi înapoi. E despletită viaţa şi joacă desculţă, cu chiote şi ropot şi fusta spintecată. Ne ţine strâns în braţe şi noi suntem firavi. La vămi şi la răstoace ne pierdem zile-ntr-una; la ele nu-i dobândă, ci doar scadenţa vremii topeşte lumânarea. Ne presarăm cărarea cu amânări de soi, scrutăm din când în când şi zarea, să Te vedem şi noi. Ne place jocu-acesta, ameţitor blestem, ne amăgeşte viaţa, ca Eva din Eden. Şi noi gustăm din mărul greşalelor multiple şi ne hrănim cu vise şi cu istorii stranii, ce încă n-au fost scrise.

Lung e drumul pân’la tine, Doamne! Şi tot mai lung e din zi în zi! Coborâm din plaiul copilăriei, cu florile lui, cu brazii şi stelele, cu poveştile şi zânele, cu îngerii şi jocurile nevinovate, din plaiul acela atât de aproape de Tine, către văile bolovănoase, cu hăţişuri şi praguri, cu ape tulburi şi învolburate, cu prăpăstii şi râpe ameţitoare.

Coborâm spre bătrâneţe, Doamne, coborâm spre moarte cu fiecare clipă ce ne atinge sufletul. Îndrăznim din când în când să ridicăm privirile spre slăvi, spre lună, spre luceferi, strivindu-ne-ntre gene lacrima nostalgiilor, a dorului şi a neîmplinirilor.

Ne e dor de Tine ca de anii copilăriei, dar ne lăsăm tot mai departe în bulboanele vremii, ca nişte frunze rătăcite. Suntem ceea ce suntem, niciodată ce am vrea să fim, ne ridicăm şi ne poticnim, ne înălţăm şi ne prăbuşim.

Ne-ai vrea copii la suflet, nevinovaţi ca ei; vrăjmaşii sunt puternici, subtili şi prea mişei! Ne e voinţa slabă, conştiinţa adormită şi ruga tot mai rară şi tot mai schilodită. E lumea prea bătrână şi prea bolnavă, Doamne, şi hărmălaia vieţii ne-năbuşe din faţă. Diluviul ne tot duce departe, mai departe, corabia se clatină şi valuri o-mpresoară.

întinde mâna, Doamne, opreşte Tu furtuna! Rătăcitori prin viaţă, prin lume şi pe malul mării, am vrea din nou la Tine, spre ale Tale zări. Suntem ai Tăi, orice ar zice lumea, primeşte-ne la curtea Ta, copii rătăcitori, ne bate şi ne iartă. Întru iubirea Ta, pe Tine Te vrem, Tată!

AL. STĂNCIULESCU-BÂRDA

________________________________________________
Stănciulescu Bârda, Al.  (n. 1953). Prozator, istoric, teolog, specialist în paremiologie, folclorist, „medievist“, editor şi bibliograf, personalitate enciclopedică. Operă de poligraf, cu zeci de cărţi publicate, dintre care se remarcă „Bibliografia revistei Biserica Ortodoxa Română“ (3 vol.), „Nicolae Iorga – concepţia istorică“ (1995), „Coloana Infinită“. Fondator al ed. „Cuget Romanesc“, cea mai importantă instituţie „de carte”din mediul rural, din România.