HIPERBOREEA * amintirea Paradisului

August 6, 2007

Casa din memorie

Filed under: spiritul locului — by ARP @ 2:36 pm

Casa a fost ridicată pe Valea satului sau Valea paii cu mult înainte de începtul veacului al douăzecilea. Bunica mea Sofia, pe care copil fiind o botezasem Bobi, şi aşa i-au spus cei apropiaţi, vecinii, până la sfârşitul vieţii, sfârşit venit la nouăzeci şi unu de ani, spunea că se „pomenise” în acea casă.Doar părul din grădină, gros cât nu-l putea cuprinde un om cu braţele, este tot atât de bătrân precum casa. Valea paii este o uliţă ce urcă din capul aşezării, pe firul unui râu, vara mai tot timpul secat. Primăvara şi toamna însă albia sa este aproape plină, apele curgând învolburate, uneori mugind ameninţător.În 1910, râul acesta bicisnic s-a transformat într-o fiară, a măturat totul în calea sa, case, copaci falnici, grajduri, vite, clăi de fân ori de trifoi.De o parte şi de alta a albiei râului sunt construite casele.Lipite una de alta, cu porţi înalte şi largi, porţi zăvorâte noaptea. Chiar şi curţile sunt împrejmuite cu garduri trainice, din cărămidă ori din piatră, închizând casele, transformându-le în mici cetăţi, reminiscenţe ale>>> continuarea aici >>>

ION MARIN ALMĂJAN

________________________________________________
Almăjan, Ion Marin (n. 1940) Romancier, nuvelist, jurnalist prestigios. Orientat către un „bănăţenism ideal“, o recompunere de realităţi, document şi limbă. Cărţi reprezentative: „Întoarcerea spre asfinţituri“, „Tornada“ (roman), „Vremea hahalerelor“, „Mătuşa mea Maria Theresia“ (roman), „În afara gloriei“ (roman).

Iunie 4, 2007

Dor de Dumnezeu

Filed under: spiritul locului — by ARP @ 3:49 pm

Lung e drumul pân’la tine, Doamne! Şi tot mai lung e din zi în zi! Jucăm în hora nebună a lumii noi: un pas înainte şi doi înapoi. E despletită viaţa şi joacă desculţă, cu chiote şi ropot şi fusta spintecată. Ne ţine strâns în braţe şi noi suntem firavi. La vămi şi la răstoace ne pierdem zile-ntr-una; la ele nu-i dobândă, ci doar scadenţa vremii topeşte lumânarea. Ne presarăm cărarea cu amânări de soi, scrutăm din când în când şi zarea, să Te vedem şi noi. Ne place jocu-acesta, ameţitor blestem, ne amăgeşte viaţa, ca Eva din Eden. Şi noi gustăm din mărul greşalelor multiple şi ne hrănim cu vise şi cu istorii stranii, ce încă n-au fost scrise. Lung e drumul pân’la tine, Doamne! Şi tot mai lung e din zi în zi! Coborâm din plaiul copilăriei, cu florile lui, cu brazii şi stelele, cu poveştile şi zânele, cu îngerii şi jocurile nevinovate, din plaiul acela atât de aproape de Tine, către>>> continuarea aici >>>

AL. STĂNCIULESCU-BÂRDA

________________________________________________
Stănciulescu Bârda, Al. (n. 1953). Prozator, istoric, teolog, specialist în paremiologie, folclorist, „medievist“, editor şi bibliograf, personalitate enciclopedică. Operă de poligraf, cu zeci de cărţi publicate, dintre care se remarcă „Bibliografia revistei Biserica Ortodoxa Română“ (3 vol.), „Nicolae Iorga – concepţia istorică“ (1995), „Coloana Infinită“. Fondator al ed. „Cuget Romanesc“, cea mai importantă instituţie „de carte”din mediul rural, din România.

Apa din fântâna noastră

Filed under: spiritul locului — by ARP @ 1:54 pm

Era o zi înorată, vremea parcă nu se hotăra să plouă… sau să devină însorită. Era o zi pe care îţi doreşti s-o petreci în bibliotecă, iar în pauza dintre lecturi să asculţi muzică bună cum ar fi Simfonia albastră a lui Gershwin sau valsurile lui Chopin ori Shumann, concert pentru pian sau mai bine Beethowen, oricum pian neapărat. Cred că dintre instrumentele muzicale (să nu se supere vioara!) el şi numai el, pianul te ajută să zbori pe aripile visului, să călătoresti în timp retro sau ante. Dar în ziua aceea eram din nou de gardă, nu aveam parte de relaxare activă. Garda este straja sănătăţii acolo unde ea se mai poate întoarce, adică în trupurile care nu au fost cotropite şi devastate de crâncena şi nevindecabila boală a cancerului. Eu eram atunci, într-o secţie de hematologie unde aveam în grija şi supraveghere copii bolnavi de leucemie. Este adevărat că la data aceea se puteau cita câteva cazuri de vindecări miraculoase>>> continuarea aici >>>

ELENA ARMENESCU

_______________________________________________
Armenescu, Elena (n. 1948) Poetă de inspiraţie neo-romantică. Cărţi reprezentative: „Ferestrele somnului“, „Regatul ascuns“, „Exodul uitării“, „Dictatura iubirii“, „Memoria statuilor“, „Iubirea împărătească“

Mai 9, 2007

Ţara cătanelor negre

Filed under: spiritul locului — by ARP @ 3:57 pm

Am „venit pe lume” în acea parte a ţării cu predilecţie numită „ţara lui Coşbuc şi Rebreanu”, la sfârşitul primului război mondial. Nu ignorând, fireşte, importanţa acordată locurilor natale în formarea unui intelectual ca scriitor, recunosc, în cazul meu, cât datorez acestei zone cu un trecut istoric şi cultural incomparabil. Numită şi „ţara cătanelor negre”, datorită celui de al doilea regiment românesc de graniţă, înfiinţat sub dominaţia monarhiei habsburgice de Maria Terezia, cu sediul la Năsăud (o grupare de sate alcătuind o „ţară”, un ţinut de o unitate şi ordine exemplară) – una din acele „ţări” numite în actele de cancelarie „districte”, având rosturi militare odinioară, devine , cu desfiinţarea regimentelor de graniţă şi transformarea fondurilor grănicereşti în fonduri scolastice, o vatră a culturii. În locul fostului sediu al unui regiment de graniţă, curând>>> continuarea aici >>>

ALEXANDRU HUSAR

________________________________________________
Husar, Al. (n.1920) Important filosof al culturii, reprezentativ pentru „neo-renaşterea moldovenească „în a doua jumătate a sec. XX; cercetări şi sinteze în istoria civilizaţiei, eseu filosofic şi moralist. Cărţi importante: „Anti-Gog“ (una dintre cele mai originale manifestări ale gândirii româneşti contemporane), „Întoarcerea la literatură“ – istorie literară „Poeme de odinioară“ – versuri, „Vremea de apoi“ – proză.

Eterna Creangă de Aur

Filed under: spiritul locului — by ARP @ 3:56 pm

Un prieten scriitor şi editor mi-a adus în dar o carte: “Antologia basmului cult românesc”, două volume însumând peste 1.150 de pagini, apărută la Editura Grai şi Suflet – Cultura Naţională, sub îngrijirea regretatului poet şi editor Ioan Şerb. Sunt adunate aici şi oferite cititorului de toate vârstele cele mai frumoase basme ale românilor, culese şi prelucrate de autori celebri: Alecsandri, Odobescu, Eminescu, Creangă, Slavici, Caragiale, Delavrancea, Coşbuc. Mi-a aşezat cele două volume în braţe, calm, tăcut, cu o semnificaţie a gestului aproape ritualică, dar într-un fel şi complice, ştiindu-mi dragostea pentru această inestimabilă comoară de frumuseţe şi înţelepciunea care este>>> continuarea aici >>>

NICOLAE GRIGORE MĂRĂŞANU

________________________________________________
Măraşanu, Nicolae Grigore (n. 1937) Poet, jurnalist, eseist important; a introdus în mod strălucit universul dunărean în lirica românească. Autor de cărţi reprezentative: „Umbra fluviului Dunăre“, „Leviathanul“ – antologie a fluviului, „Înger şi banjouri“ (despre limbile arhaice).

De mână cu Orfeu

Filed under: spiritul locului — by ARP @ 3:54 pm

Hiperboreea

Dintr-o supremă aspiraţie

pentru adevărata bogăţie

Am trecut „dincolo”

Înr-un ţinut unic

Albă Împărăţie

Aici e glorificată Legea pământului alb

castele albe, grădini albe

Curţi albe, împărăteşti>>> continuarea aici >>>

ELENA ARMENESCU

Martie 29, 2007

Borloveni

Filed under: spiritul locului — by ARP @ 11:22 am

CRED CĂ ASTA ARE IMPORTANŢĂ

Prin bunăvoinţa profesorului Iosif Băcilă, încă de la prima apariţie primesc revista „ALMĂJANA” pe care, cu dedicaţie eroică, tot el o editează. Sunt nespus de mândru şi onorat că în paginile ei am putut şi eu publica un număr de rânduri. În cele ce urmează aş dori să fac o mărturisire de suflet.

Primirea revistei, de fiecare dată, mă încântă şi bucură: pentru paginile interesante, informaţie şi confirmarea vitalităţii unui colţ de lume fără egal. Dar la asta se mai adaugă>>>continuarea aici>>>

________________________________

HOTARUL BORLOVENIULUI

Aşezat la poalele Semenicului, satul Borlovenii Vechi încheie, spre munte, Ţara Almăjului, una din cele mai bine păstrate şi articulate „ţări” româneşti încă în fiinţă. Hotarul Borloveniului, străbătut şi privit cu atenţie, dezvăluie lucruri tulburătoare despre civilizaţia ţărănească (deci românească), în special, şi despre relaţia dintre om, spaţiul înconjurător, realitatea imediată şi transcendenţă, în general. Despre acest hotar, văzut şi nevăzut, am auzit în vara lui 2001, prin bunăvoirea prietenului meu drag, Ion Bănuş. Ion Bănuş nu este un om obişnuit. În el sălăşluieşte o lume specială, lumea ţăranului român, care se ţine>>>continuarea aici>>>

________________________________

O ZI ÎN BORLOVENI

Ziua începe la Borloveni foarte devreme, atunci când răsăritul se leagănă încă în noapte. De pe gangul lat al casei Boldea se zăreşte coasta împădurită, aflată în continuarea vastei grădini a casei. Vârfurile brazilor abia se zăresc, de multe ori aburiţi de negură. Aerul este rece, uneori foarte rece, cristalin, viu. În zilele de vară simţi îndemn la mişcare şi activitate. Iar toamna şi iarna îndemn să te tragi înăuntru, să înteţeşti focul şi să mai leneveşti o vreme învăluit de cergi. Prin întunericul care încet, încet, începe să se>>>continuarea aici>>>

ALEXANDRU NEMOIANU

________________________________________________
Nemoianu, Alexandru (n. 1948). Scriitor român din SUA. Filozof al civilizaţiei, istoric, eseist exprimat total în universul Tradiţiei; una dintre cele mai singulare prezenţe intelectuale din literatura română de azi. Cărţi memorabile: „Tărâmuri“, „Întâmplări şi vise“, „Borloveni“, „Bucureşti. Puccini 4 şi împrejurimi“, „Acum“, „Treziri“, „Semnele Vremii. Gânduri şoptite către fratele Gavriil de la Ceahlau“, „Fragmente din vremea persecuţiilor“. Teoretician al „noului român“, anticipând în „Cuvinte despre românii-americani“ dezbaterile actuale pe această temă.

Tristeţea unei specii care dispare

Filed under: totemuri — by ARP @ 10:35 am

Odată cu apropierea primelor zăpezi ce se vor naşte incredibil de cast din cerul vânăt sau din pământul inert, revin la o melancolie cinegetică, ţâşnită dintr-un violent şi fierbinte impuls primordial, care mă apropie, cu o tandreţe livrescă, de fiarele rare, de zimbri, de acvile şi pelicani. Aceştia din urmă, în fiecare toamnă, se pregătesc cu atâta minuţie şi disperare de zbor, încât mi se pare, la capătul fiecărui septembrie, că pelicanii noştri din Deltă organizează nu cel din urmă zbor al lor, ci zborul tragic şi suprem prin care vor părăsi definitiv planeta.

Cine îi ascultă, oricât de insensibil ar fi, trăieşte până la urmă spaima că pelicanii nu se mai întorc. Zbaterea lor e atât de>>>continuarea aici>>>

PAUL ANGHEL

Ilidia, paradisul meu

Filed under: spiritul locului — by ARP @ 10:35 am

Locul meu de vecie este la Ilidia, pentru că mie mi-au spus alţii dinaintea mea că acolo şi numai acolo este paradisul. Şi eu, care-s rupt din ei, îi cred.

Noi, fiinţa umană, nu trebuie să redescoperim orinalitatea originii, ci omul „modern“ ar trebui să-şi redescopere potenţialul propriu, potenţial cu carea fost înzestrat să „cucerească“ lumea înconjurătoare, chiar de unul singur. Fiecare din noi suntem un Robinson Crusoe, adică înzestraţi, de cel ce ne-a creat, cu resurse enorme de supravieţuire şi de re-creaţie (prin asta doresc să spun nu recreaţie distractivă ci de re-creaţie în sine, de remodelare a spiritului înspre contopire cu divinul). Vorbesc despre legătura pierdută acum în om cu fenomenele primordiale de cunoaştere şi înţelegere, despre>>>continuarea aici>>>

DIMITRIE GRAMA

________________________________________________
Dimitrie Grama (n.1947). Scriitor român din Danemarca. Poet, eseist şi filosof, personalitate a medicinei europene. Poezie singularã, de o facturã neobişnuitã, denumitã de autor „cotidianul mistic”. Cãrţi reprezentative: „Dã-mi mâna ta, strãine!”, „Pasãrea melancoliei”, „Neguţãtorul de imagini”, „Voi lua cu mine noaptea”, „Bastian, şi alte confesiuni”.

Raiul pierdut

Filed under: spiritul locului — by ARP @ 10:34 am

Eu am trăit în rai. Era cald, parfumat, umed. Oamenii mari îi spuneau „seră”, dar eu ştiam: era raiul. Auzisem puţin despre rai. Mult mai multe aflasem despre iad. Cînd spun, chiar şi acum, acest cuvînt înfricoşător, iadul, în faţa mea apare ograda noastră de atunci, galbenă şi coaptă, în august, pămînt de deal, humă uscată, crăpată. Deasupra unei cărţi stau toţi aplecaţi şi printre capetele lor, unite ca petalele într-o corolă, am apucat să zăresc imaginea înfricoşătoare: un biet om dezbrăcat, fără apărare într-un cazan cuprins de vîlvătăi uriaşe. O vietate îngrozitoare aşadar, un alt om, rău, cu coarne şi coadă, îi scotea nefericitului maţele cu furca şi isprava asta îl înveselea grozav.

Toţi priveau într-o tăcere liniştită, nimeni nu se scandaliza, nici chiar mama, pentru care zgîrietura unui pui, la aripă, era o durere. Nici chiar ea, numai eu n-am putut să nu strig>>>continuarea aici>>>

MARIANA BRĂESCU

________________________________________________
Mariana Brăescu (n. 1949) Prozator şi dramaturg, una dintre cele mai importante creatoare de instituţii de presă din întreaga cultură română; creaţie singulară atât în proză „realismului magic” din „Îmi amintesc şi îmi imaginez” cât şi în dramaturgia din „Al treisprezecelea Caesar”. Alte cărţi importante: „Imperfecţiuni provizorii” – proză, „Londra de la 3 la 5″ – teatru.

Întoarcere în fabulos

Filed under: spiritul locului — by ARP @ 10:34 am

 

Aparţin, cert, unei lumi astăzi inexistentă. Ţin de ea cu cea mai tulbure şi mai adâncă parte din fiinţa mea: copilăria. Prefacerile care au scufundat-o – Războiul, Revoluţia, Reconstrucţia, apoi Construcţia Socialistă – m-au depărtat de această lume din chiar prima adolescenţă, astfel încât tot ce a urmat poate fi socotit o intrare în real şi o ieşire din fabulos.

 

Satul meu? Peste câteva decenii, când m-am întors întâia oară acasă, realul biruise – ca pretutindeni, fabulosul dispăruse – ca pretutindeni, deci şi la mine în sat. Nimic din ce ştiam, nimic din ce trăisem. Nici unul dintre oamenii cu care îmi petrecusem copilăria. Doar câteva dimensiuni prime, poate cele mai exterioare, de la care trebuie totuşi să pornesc. Sunt>>>continuarea aici>>>

PAUL ANGHEL

Pagini duminicale

Filed under: spiritul locului — by ARP @ 10:33 am

Este o zi Sfanta de duminica, matinala. Sunt Ingeri care ne trezesc, ne infuenteaza pozitiv, inspirandu-te de departe. Este o dimineata rece de iarna, cu un peisaj pitoresc, glacial. Sunt in camera de zi singura. Sotul meu doarme, iar eu citesc, meditez. Acum s-a luminat de ziua asa ca, mi-am permis sa ridic roleta, si sa privesc minunatul tablou din fata casei noastre; lacul care este trecut in istoria slovena, muntii, cerul…

O frumusete care-ti imbata si incanta sufletul. Le-am schitat, caricaturat in blocul meu de desen; doar ca-mi lipsesc culorile, penelul si acuarelele. M-a trezit Ingerul D-lui inainte de ora cinci, ora Sloveniei. Cand am iesit in curtea casei noastre sa respir aer curat, am simtit mirosul de tamaie proaspata, cu adevarat. Am facut o paralela>>>continuarea aici>>>

ILEANA STANKA VICIC

________________________________________________
Vicic, Ileana Stanka (n.1964). Scriitoare română din Slovenia. Poetă religioasă, de structură post-modernă

Nevoia de a sfida tăcerea şi uitarea

Filed under: spiritul locului — by ARP @ 10:33 am

Mi-e dor de tata. Mi-e dor de dulcea Bucovină. Mi-e dor de bunicii pe care nu i-am cunoscut niciodată. Drumul pribegiei a părinţilor mei când ţara mi-a fost sfârtecată şi-a pus trist lacrima pe sufletul meu. Nu m-am simţit completă niciodată. Întotdeauna am simţit că-mi lipseşte ceva, că nu sunt decât o „venetică” în ţara mea. De ce? Oare părinţii mei nu au suferit destul? Toată copilăria mi-a fost umbrită de faptul că nu eram, una de-a lor, de-al românilor, lângă care am copilărit. Am fost izolată şi încă am sentimentul că mentalitatea nu a dispărut. Îmi amintesc cum odată, copil fiind, la aniversarea zilei mele de naştere, mama mi-a pregătit o masă bogată, dar invitaţii nu au venit. Eram prea străină, prea săracă pentru a fi felicitată. Ştiu că am>>>continuarea aici>>>

MARIANA GURZA

Aducătorul de apă

Filed under: spiritul locului — by ARP @ 10:32 am

Gânduri răzleţe despre Mitropolitul Tit Simedrea

Despre Mitropolitul Tit Simedrea am auzit vorbindu-se prima oară cu mulţi ani în urmă, în casa bunicii mele din partea tatălui, în Vlaşca, în satul Asan-Aga. Să fi fost acum mai bine de patruzeci de ani, pe cînd, pregătindu-ne să pornim cu trăsura către Pădurea lui Eftimie, bunica mea îmi arătase cu degetul, undeva, departe, către Prunaru, turla bisericii ce o ridicase rubedenia ei şi a mea, „Tit al lui Simedre”. Aşa îi zicea ea vărului din partea tatălui şi celor din spiţa lor: „ai lui Simedre”. Numele îl mai auzisem de vreo cîteva ori pînă atunci, dar era numele de clan căci despre cîte un „Simedre” se pomenea cîteodată într-un fel enigmatic, ce nu îmi puteam explica pe atunci dar l-am înţeles abia mai încoace, chiar recent, semănînd>>>continuarea aici>>>

ARTUR SILVESTRI

Morişca vie

Filed under: spiritul locului — by ARP @ 10:32 am

De foarte multă vreme nu am mai văzut cărăbuşi de mai. Îmi amintesc de ei, mari cu elitre maronii luciose şi picioruşe subţiri negre.

Prins cu elitra de un băţ, cărăbuşul zbura bîzîind în cerc, era o morişcă vie. Ale mele erau cele mai grozave. Tata mi le făcea. O bucată de nuia, un ac de gămălie şi un cărăbuş, unul mare, ca zgomotul produs de zbaterea aripilor să fie cît mai puternică. În asta consta toată şmecheria. Se roteau în cerc bîzîind.

Sute de cărăbuşi zburau în serile de mai prin curtea noastră, pentru ei era o chestie de supravieţuire, pentru noi o joacă. Lăsam lumina aprinsă pe trepte şi asemenea fluturilor de noapte se izbeau surd de pereţi. Îmi amintesc că erau seri zgomotoase, pline de ţipetele şi rîsul nostru al copiilor, că alergam să-i prindem din zbor tăvălindu-ne în iarba umedă, apoi ne zdrăngăneam cutiile să vedem cît de pline sunt. Voiam să>>>continuarea aici>>>

LOREDANA A. ŞTIRBU

Satul meu

Filed under: spiritul locului — by ARP @ 10:31 am

 

Acesta-i centrul lumii: satul meu…

La marginea lui Taica Dumnezeu:

De-aicea-ncep cosminele şi plaiul

În care mai demult fusese raiul…

 

Aici am stat cioban şi-am plâns cu naiul.

E-n fund de codri satul meu, departe.

Şi nu-l batjocoreşte nici o carte.

Când>>>continuarea aici>>>

VASILE POSTEUCA

România mea şi limba ei frumoasă

Filed under: spiritul locului — by ARP @ 10:31 am

România mea este ţara la răscruce de vânturi, spre soare-răsare, dincolo de imensul ocean… Este ţara mea de dor, la care doar gândind, în suflet mă înfior, căci cu mulţi ani în urmă, eram nevoit s-o părăsesc, fără să ştiu, dacă vreodată, o voi mai revedea…

Şi am luat cu mine, în sufletul meu, imaginea ţării mele, ca o Doamnă frumosă îmbrăcată în podoabe alese, dăruite de Creatorul cerului şi al pământului, în caierul veşniciei, cu mii de ani în urmă… Am luat cu mine o ţară ce o port, ca o floare ce o îngrijesc; şi o am în sufletul meu, în culorile sfinte de curcubeu tricolor, ca să nu uit că am trăit Acasă o felie de viaţă cu ai mei… Am luat cu mine de-acasă o ţară în primăvară mereu… ţara mea de-aici – de printre străini – este limba română, dăruită şi mie de Dumnezeu, ca să>>>continuarea aici>>>

PROF. DUMITRU BUHAI

Blog la WordPress.com.